Gheorghe Mulțescu, antrenorul echipei CS U Craiova, s-a declarat rezervat după victoria categorică a formației sale pe teren propriu cu FC Voluntari, scor 5-0, sâmbătă, în etapa a 22-a din Liga 1.
Pe arena Extensiv din Craiova, Nuno Rocha (33′), Nicușor Bancu (44′), Alexandru Băluță (48′, 66′) și Andrei Ivan (80′) au marcat pentru gazde.
„În primul rând, vreau să spun că am avut probleme mari în apărare înainte de meci și am fost pus în postura să schimbăm. Acka a acuzat o stare febrilă. Rezervă mea a fost alimentată și de prestația solidă a Voluntariului, au făcut presing sus. A trecut mult să scoatem mingea de la ei, pasau bine, au jucători foarte tehnici. Am dat goluri din ocazii nu așa clare, dar nu contează, ne-am descătușat după primele două goluri.
Terenul a fost destul de greu, dar un progres față de ce era acum 4-5 zile. Era important să nu facem greșeli în apărare și am jucat exact. A fost doar un meci, nu e nimic rezolvat pentru play-off, trebuie să mai muncim pentru a ne asigura prezența acolo. Apoi, în play-off e o altă poveste”, a declarat Mulțescu după meci, pentru DigiSport.
CS U Craiova a acumulat 40 de puncte și se află pe ultima treaptă a podiumului, la egalitate cu FC Steaua București și la două puncte de FC Viitorul, care va evolua în deplasare, cu Dinamo. În runda următoare, formația din Craiova joacă în deplasare, cu FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER